A sosit puțin după ora nouă. Era îmbrăcat elegant, părea grăbit și evident nerăbdător. Nu a întrebat nici măcar în ce salon fusese internată mama sa, nici cum și-a petrecut ultimele clipe.
— Unde sunt lucrurile ei? a întrebat fără preambul la recepție.
Împreună cu medicul șef, l-am condus într-un birou mic. Pe masă se afla o pungă cu hainele bătrânei, o pereche de ochelari, un pieptene vechi și o mapă închisă.
— Asta era tot ce avea la spital, i-a spus medicul.
Fiul a luat punga cu o atitudine rece. A observat apoi mapa.
— Mama dumneavoastră ne-a cerut să v-o dăm doar după ce nu va mai fi.
Bărbatul a deschis mapa, convins că va găsi actele referitoare la apartament.
În interior era doar o scrisoare scrisă de mână și un plic sigilat.
Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că eu nu mai sunt. Nu te-am judecat niciodată pentru că ai fost prea ocupat sau pentru că ai ales să mă vizitezi rar. O mamă găsește întotdeauna scuze pentru copilul ei.
Dar în ultimele săptămâni am realizat că nu mai așteptam să vii ca mamă, ci doar ca proprietară a apartamentului.
