Dar un minut mai târziu, când eram suficient de departe de poarta lor încât să nu mai aud vocea veselă a Jessicăi sau chicotelile nervoase ale nepoților mei, am făcut ceva ce nimeni din terminalul acela nu prevăzuse. Nu a fost dramatic în sensul unui film – fără țipete, fără băuturi aruncate, fără scenă în care paza să se despartă.
Era mai liniște
